Nu ma pot abtine sa nu schimb un pic registrul. In urma unei discutii de astazi, mi-am amitit de cateva idei cu care incepusem, candva, o insemnare. Sau mai bine spus le-am simtit din nou adevarul. De multe ori fac pe lupul moralist si dau altora sfaturi pe care nu le urmez eu insumi si asta e si cazul celor doua atat de simple cuvinte: "traieste clipa". Manat de gandul asta am incercat sa o fac un pic, desi bineinteles din lipsa de exercitiu nu ma pot concentra prea mult pe chestii importante si imi indrept atentia aproape instantaneu catre fleacuri.
Uite asa am descoperit parfumurile strazii. Reteta e simpla. A se lua o strada la intamplare, din orice oras sau sat, de preferat sa fie linistita si nepoluata (sau nu foarte tare poluata, ca se duce tot farmecul) si a se mirosi cladire cu cladire. Ei, a nu se lua chiar ad literam 
. Nu trebuie neaparat sa stai si sa amusini fiecare casa ca un catel, ci doar sa devii constient de mirosuri (trebuie sa mai amintesc de faptul ca ar trebui sa fie totusi o straduta cat de cat igienica, pentru a nu avea surprize neplacute care sa te puna pe fuga cu ficatul de o tona?).
Pe parcursul a numai cativa metri, strada si-a schimbat de cateva ori parfumul ca pe un set de haine atragator probat in cabina unui mare magazin. Doi pasi… si miroase a flori, un amestec suav pe care nu il pot defini, un parfum discret care te ia prin invaluire incercand sa te convinga sa mai zabovesti, sa te asezi acolo, pe bordura prafoasa si sa te lasi rasfatat, cu gandurile colindand libere, cine stie prin ce poiana inflorita a copilariei.
Inca doi pasi incapatanati si ti se face brusc foame. Miroase a carne prajita si simti dintr-o data ca ai uitat sa mai numeri orele trecute de la pranzul frugal luat in fata monitorului de care iti agati creierii in fiecare zi pentru 10+ ore. Mai faci inca un pas, nesigur, ca un animal de prada care tocmai a simtit apropierea pranzului pe patru picioare dar din ratiuni numai de providenta stiute nu se poate abate de la carare…
Si iti este sortita o noua experienta. De data asta miroase asa cum mirosea atelierul de tinichigerie din coltul strazii bunicilor, unde te propteai ore in sir sa admiri fascinat maruntaiele unei masini adevarate si care te inspira ca, o data ajuns acasa, sa desfaci pana la ultimul surubel cele doua masinute chinezesti ramase neatinse prin nu stiu ce minune. Miroase a ulei de motor, a terebentina, a grund pentru antifonat, un pic ascutit, un pic chimic, iute dar atat de dulce.
Apoi… miroase a caise, parfumul ala al primelor zile de vacanta mare cand stii si simti cu toate puterile ca esti ca un calut scapat din fraie si scari si sa si ai o vara intreaga de alergat printre ierburi, catarat in pomi si luat cate o mica bataita de la bunicul, ca nu lasi fructele sa se coaca. Pana si cearta isi are si ea savoarea ei atunci cand stii ca bunica stie sa aline atat de dulce orice bosumflare de o clipa, cu o poveste si cu un castron de capsuni si poate cu cate o poala de corcoduse verzi, din care iti da numai cate zece o data la cateva ore, din ratiuni anti-purgative.
Si ar mai fi si poate ar mai fi fost… Ghinion cu o masina care si-a imprastiat Euro 3-ul peste tot in jur. Dar asta totusi nu m-a impiedicat sa ma mai simt copil inca o buna bucata de vreme si sa rad la soare. Ma intreb ce or fi gandit despre mine cei cativa trecatori care m-au vazut sarind cativa pasi de sotron pe trotuar?
