Deşi sunt bucuros că în sfârşit am dat de un băiat deştept care să-mi instaleze cum trebuie computerul nou-nouţ, simt nevoia de data asta să-mi vărs un pic nervii.
Cine ar fi crezut că e atât de greu de instalat un windows pe un calculator, mai ales când calculatorul ăla e NOU şi n-ar trebui să existe nici o eroare. Eu ca eu, că sunt cam tâmpiţel când e vorba de softuri şi harduri, deşi lucrez oarecum în branşă. Dar oamenii care se consideră specialişti ce dumnezeu fac? Sunt specialişti în „nu ştiu ce să-i mai fac”, „mă depăşeşte problema asta” şi „e de vină windows că nu mai oferă suport pentru USB 2.0”. Bine spunea cineva zilele trecute: francezii ăştia nu le au deloc cu calculatoarele. Aşa că în loc de windows m-am ales cu linux. Care nu poate fi deservit de providerii mei de net. Care se pricep foarte bine, se pare, la comerţ, că m-am mai ales cu un modem de 60 de euro, complet degeaba, după cum aveam să constat DUPĂ ce mi l-au băgat pe gât. Noroc că am dat de un puşti priceput care ştie ce să facă şi cu care am băut şi o bere la meci aseară. Aşa că m-am liniştit… deşi nu prea mai am bani… după o săptămână de nervi şi strădanii.
Mârâiala număru’ doi e legată de TV. Vineri noapte, după o serie de vise agitate şi alambicate, m-am trezit pe la 2 jumate şi nu am mai reuşit să adorm până pe la 6. Aşa că m-am pus pe browsing posturi TV şi am aterizat iniţial pe Discovery. Eu am aterizat. Avioanele alea din documentarul la care m-am uitat nu au avut bafta asta, din păcate. S-au ciocnit în aer deasupra Germaniei, rezultând 71 de victime din care 45 de copii ruşi care plecaseră în vacanţă către Spania. Mi s-a făcut părul măciucă şi pielea de găină. Deşi zice-se că e cel mai sigur sistem de transport de pe glob, ăsta aerian produce din păcate cele mai spectaculoase şi mai urâte accidente şi problema cea mai mare e că nici nu prea ai şanse să scapi dacă se întâmplă ceva la 10.000 m altitudine. Că de înotat mai înoată omu’… dar de zburat mai greu să înveţe.
Extraordinar de binedispus, schimb canalele şi ajung pe Cartoon Network. Îmi zic – buuun, mă mai destind un pic. Dar cu cine credeţi că mă dau nas în nas pe canalul ala pentru copii? Cu Moartea, fraţilor. Cu craniu, oase şi coasă cu tot. Acompaniată de o serie de personaje de-a dreptul fermecătoare. Unuia îi creştea o clonă în spinare, altul era strivit de un dulap şi îşi împrăştia creierii şi maţele peste tot, la toate adăugându-se vome, râgâieli, globi oculari rostogolindu-se pe podea, sânge, craniul lu’ nenea Muerte pe post de bilă de bowling etc etc etc.
…Şi mai vrem să avem copii sănătoşi mintal şi bine educaţi, raţionali, de ce nu un pic pacifişti, exact aşa cum trebuie şi cât trebuie. Şi vrem să le oferim ce e mai bun, să îi ferim de stress şi coşmaruri, vrem să înţeleagă, să aprecieze şi să caute, dacă nu să creeze ei înşişi frumuseţea. Vrem să fie echilibraţi şi să respingă ideea de violenţă fizică sau verbală. Vrem toate astea, dar dacă ei tot înghit gunoaie, de ce să nu le dăm gunoaie din plin, vândute pe bani grei?
Poate că unii o să protesteze spunând că şi „piaţa” asta a desenelor animate e dominată de acelaşi principiu al cererii şi ofertei. Dacă copiii vor rahat, dacă nu le dai rahat intră în greva foamei şi ăia de produc rahat dau faliment. Şi au şi ei copii acasă care trebuie întreţinuţi. Mă întreb, că veni vorba de copiii producătorilor, regizorilor, scenariştilor şi desenatorilor… dacă aceşti părinţi şi-ar lăsa copiii să le vadă producţiile 12 din 24 la tv.
OK, copiii vor chestii din astea, cu sânge, vomă, muci, creieri împrăştiaţi, maţe, moarte şi monştri. Dar de ce pisici vor chestii din astea? Oare gusturile, mai ales ale copiilor, nu se educă? Şi cine trebuie să le educe? De ce ajunge să le placă violenţa? Numai aşa, de rebeli? Sau că tati dă în mami când se îmbată şi asta pare un lucru normal? Sau că idolul lor, fotbalistul X, i-a rupt adversarului piciorul pe teren? Sau că tati se uită la ştiri la 8 numai la crime şi sinucideri? M-am plictisit de atâtea exemple. La fiecare pas parcă vezi un părinte care îşi învaţă copilul să se bată. Asta în cazul în care îl învaţă ceva. Gusturile se educă, da. Şi nici unul din noi nu ar trebui să ne sustragem de la asta, fie că suntem părinţi, profesori sau organe mass media. Sau creatori de jocuri pe PC.
I rest my case, iar m-am întins. Sau poate doar îmbătrânesc şi nu mai pricep ce înseamnă de fapt lumea asta.
