Wandering Trouvere

iulie 20, 2006

Plictiseala

Categorisit la Perso — altnai @ 5:18 pm

Sper să-mi revin curând din starea asta, că mă tare enervează. În afara faptului că sunt un pic cam ghinionist în ultima vreme şi sunt foarte obosit, au început să mă plictisească teribil toate lucrurile sau întâmplările sau obiceiurile sau mărunţişurile vieţii de zi cu zi. Şi beleaua e că mă mai şi lamentez :) .

Mai bine să încerc să închid cercul însemnărilor anterioare, “just in case” se (mai) întreabă cineva ce mai face căţelul sau laptopul. Păi căţelul face bine. A acceptat o colegă să îşi sacrifice nopţile de acum încolo pentru câteva luni ca să-l crească în vastele ei apartamente (ea sau maică-sa, nu ştiu exact, dar ceva îmi spune mie că tot mama săraca…). Drept pentru care mă aştept să aud că tot creşte, că mănâncă de sparge, că e vaccinat, că e de rasă (ei da, încă suntem incerţi în privinţa asta) şi că a început să latre. Poate şi altele, mai târziu. Oricum, mă bucur că l-a luat şi că o să aibă grijă de el că deja mă vedeam cu urechile mâncate de trei boticuri miorlăitoare şi respectiv hămăicioase şi nemaiavând loc în casă de atâtea lăbuţe şi codite. Că nu aş fi avut suflet să îl duc înapoi pe stradă.

Computerul face rău. Cică are probleme cu memoria, cât o fi el de nou şi în garanţie (altă serie de înjurături şi bineînţeles motiv de nervi cât cuprinde, că bineînţeles că nu mi-am învăţat lecţia). S-o fi molipsit de la mine, că în ultima vreme uit de la mână până la gură. Aşaaaa, despre ce vorbeam? A, da, despre laptop. O să trebuiască să mă duc cu el la garanţie zilele următoare. Până atunci slava domnului că am reuşit să mai împrumut de la birou laptopul pe care l-am mai folosit până acum. Poate cu ocazia asta o să şi strâng ce am pe el, că am lăsat tot înşirat în toate cele patru colţuri ale “ceului” şi “deului”.

Ce mă enervează cel mai tare în ultima vreme e că aş vrea să mai spun/scriu şi eu ceva inteligent, dar… de unde nu e nici Dumnezeu nu cere, nu? :) Îmi spunea acum ceva timp prietena mea că nu sunt relaxat deloc, în nimic din ceea ce fac şi treaba asta se cunoaşte şi când scriu, chiar şi pe blog. Bineînţeles, are dreptate. Azi mă tot întrebam de ce mă dor muschii de parcă aş fi făcut sport… Şi abia pe urmă mi-am dat seama cât sunt de crispat de fapt. Şi acelaşi lucru mi se întâmplă şi cu mintea. Se face ghem şi nu mai vrea să se urnească decât târâş grăpiş. Am complexe, am spaime nefondate, de parcă aş fi buricul universului şi toată lumea ar fi cu ochii pe mine iar eu ar trebui să evoluez în fiecare clipă pe sârmă suspendat deasupra pământului, în timp ce îmi pică pantalonii şi nu am cum să îi ridic pentru că dacă o fac îmi pierd echilibrul. Mi-e teamă să nu par prost. Mi-e teamă să nu se vadă că de fapt sunt prost. Mi-e teamă că fac lumea să se ruşineze de mine, cu mine, lângă mine. Mi-e teamă că mă fac eu de ruşine. Mi-e ruşine de opiniile mele. Mi-e teamă că nu sunt suficient de bune. Ah, era să uit… şi de gesturi la fel. Şi aşa mai departe şi mai departe. Şi mai departe. De parcă lumea nu are altceva mai bun de făcut decât să stea cu ochii pe buricul universului.

No bine, gata. Mă opresc aici… că iar enervez… lumea. :) Leit-motiv: vreau concediuuuuuuu!

7 Comentarii »

  1. ziceai mai jos ceva de latura feminina bine dezvoltata – sa stii ca de-acolo ti se trag temerile si complexele :) ca de obicei femeile se simt asa, nu barbatii
    da poate esti tu mai sincer ca altii
    a, si sa stii ca lucruri inteligente scrii tot timpul :) serios, ma bucur de blogul asta
    mai ai si pisici si aduni catei de pe strada! sa faci bine sa scrii des ca sa am ce citi :)

    Comment de luciat — iulie 21, 2006 @ 12:14 am

  2. Multumesc pentru vizita si pentru cuvintele frumoase. Probabil ca sensibilitatea asta a mea mi se trage partial de la niste traume si partial din faptul ca am fost foarte atasat de mama si mi-am insusit intr-un fel perspectiva ei de a vedea lucrurile.

    Promit sa scriu mai des si sa (incerc sa) bat campii mai rar :) . Si poate sa revin cu o insemnare despre Galapagos ;) .

    Comment de Altnai — iulie 21, 2006 @ 3:10 pm

  3. da, da, scrie despre Galapagos, abia astept!

    Comment de luciat — iulie 23, 2006 @ 10:19 pm

  4. galapaaaaaaaaagossssssss?????
    *scrise ea cu ultimele forte, inainte de a se scurge sub birou*

    Comment de AprilSea — iulie 28, 2006 @ 2:13 pm

  5. Am reusit de data asta sa si termin cartea, asa ca atunci cand o sa am ceva rabdare si timp, o sa scriu cateva cuvinte despre impresia pe care mi-a lasat-o. :) Sper sa nu intarzii mult.

    Comment de Altnai — iulie 30, 2006 @ 11:53 am

  6. si eu am aceleasi probleme de la un timp stres…si in timpul scolii nu mai spun….nimic din ceea ce imi propun nu imi iese..as vrea sa ies din starea asta si nu sh cum sa fac…toata lucrurile imi merg prost…mai nasol …ma inchid in mine…nu prea mai ies pe afara…vacanta mea nu mai e vacanta…..spuneti-mi si mie o solutie in asta….cum sa fac sa imi revin….ca asa nu mai rezist…astept un raspuns…ms anticipat..

    Comment de liviu — august 17, 2006 @ 7:18 pm

  7. Of, Liviu, eu o sa incerc acum sa spun cateva cuvinte, dar nu detin prea multe rasunsuri, poate ca nu detin mai deloc raspunsuri. Dar daca simti ca ti se potriveste ceva…

    Cred ca un mic pas l-ai facut, ala cu constientizarea. Stiu, suna un pic a psiholog de mana a doua din filmele comerciale, dar o stiu si mai bine pe propria piele ca e bine ca iti dai seama ca ai o mare pasa proasta si ca mai vrei sa o mai si depasesti. Si mai stiu ca e uneori insuportabil, si asta tot pe pielea mea. Numai ca trebuie, dupa parerea mea sa intelegi si ca e doar o etapa care o sa treaca.

    As trage un cliseu acum ca nu e bine sa te inchizi in tine. Si chiar asa si e, nu e bine. Dar la fel de real e ca nu poti sa iti comanzi sa socializezi atunci cand nu suporti asta. O sa vina de la sine cand esti pregatit… si o sa fie bine in clipa respectiva cand o sa iti deschizi inima catre o alta persoana. Ca acum, chiar daca eu sunt un strain :) .

    Ce-ti pot spune eu? Sa incerci sa te concentrezi cat poti pe ceva ce iti place, in fiecare clipa libera, cand simti ca te ia de gat deprimarea. Sa asculti muzica, sa citesti sau sa recitesti ceva, sa scrii. Sa scrii tot ce simti si iti trece prin cap, cum iti trece prin cap. La mine a mers.

    Sa incerci ceva nou care sa te provoace si sa iti faca placere, sa iti creeze emotii curate, noi. Eu ma gandesc de exemplu la scuba diving sau la calarie si chiar si la fotografie artistica si asta chiar daca nu am inca aparat foto. Si o sa si incerc cu prima ocazie. Sa alergi, sa inoti, sa joci basket, sa te obosesti fizic in mod placut, sa sapi in gradina la bunici, sa stai la aer ca e inca vara si cald… Cand esti obosit fizic gandurile urate vin mai greu. Si eventual sa mai stai de vorba cu mine sau cu altcineva daca ai chef.

    Nu stiu in ce masura ti-am raspuns… dar sper ca macar un pic te-am putut ajuta. Te mai astept, cu prietenie!

    Comment de altnai — august 17, 2006 @ 7:42 pm


RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com.