Capitolul 1
- Deschide ochii! Des-chi-de o-chii! Deschideochii!
Fără timp de întrebări, fără timp de răspunsuri, fără lanternă, fără busolă, fără nimic. Doar „deschideochii”. Şi atât. Îi deschise cu voluptate, ca şi cum şi-ar fi aprins o ţigară cu marijuana. Inhală puternic lumina crudă, cânepie, abia răsărită pe marginea aleii, printre bălării cu totul inutile şi stătute.
Parcă ar fi fumat pentru prima dată o Gitană fără filtru. Parfumată, înşelătoare ca o femeie uşoară care te aduce la extaz şi apoi te părăseşte cu o boală venerică. Primul fum, aromat şi cu gust de fruct. Inspiri cu sete. Un pic iute pe buze, tutun ud de salivă, jar în palmă, înghiţitură fierbinte. Apoi pumn în plex, ciudat de plăcut. Expiri fumul şi o dată cu el toată apăsarea de nicovală din coşul pieptului. Ameţeală dulce şi lacrimi în ochi. De fericire.
Ar fi sărutat pământul pe ghete. Viu. Aşa era de fiecare dată.
În jurul lui – ghemotoace de hârtie mototolite şi fascicule de carte zăcând te miri pe unde, cu urme de ţigară, ca nişte aripi moarte pe care numai vântul le mai răsfoieşte. O pagină ciuruită de unadouatreipatrucinci urme, citită timp de douzeci şi una de ţigări… Prin câteva dintre ferestrele incandescenţelor de ieri se strecoară furnici. Viaţă. Aşa era de fiecare dată.
De unde douăşunu? Un-a de fapt, de unde atâtea? Şi de unde ştia?
Se simţea de parcă l-ar călcat tramvaiul. Fără lanternă, fără busolă. Pe limba unei cunoştinţe avusese una dintre crizele alea. Alea cu knockout pe lună plină jumătate medicină jumătate psiho… ză? Juma psihanaliză daca stai să te uiţi în gura ei. Scapă ceva. Însă. Psiho ceva. La granita între psihotic şi parapsiho.
Aha.
Avusese din nou visul ăla. Năclăit şi mâlos ca după o beţie cu spirt medicinal. Se spune că alcoolul etilic te face să orbeşti. Nu mori decât pe la 45 de ani.
Mama mă-sii. I-ar mai garanta careva încă 25 de ani pe stradă?
Baza triunghi, baza triunghi, cheamă calea Victoriei, cheama Calea Victoriei! Cheamă… Fără lanternă, fără busolă.
Rezonanţe, reverberaţii. Calea Victoriei, drumul Victoriei. În viaţă. Târşâindu-şi pâslarii prin curtea cu omniprezentele bălării. Tanti Victoria! Tanti Victoria!
Pe masă o farfurioară cu dulceaţă de cireşe amare. Alături, un sfeşnic de bronz antebelic şi câteva nuci verzi. Baza triunghi… cheamă calea victoriei…
De fiecare dată când o păţea, avea acelaşi gust de cocleală de parcă ar fi ros jumătate de zi la sfeşnicul mătuşii cu nume de bulevard. Pe ea măcar şi-o amintea, dar vag şi doar datorită gustului de sfeşnic de bronz cu patina timpului. E şi ăsta un punct de pornire. Numele unei rubedenii de-o vârstă cu sfeşnicul ăla. Ciudată obsesie.
Se ridică de pe jos şi-şi scutură cu un gest reflex pantalonii rupţi şi soioşi. Se aplecă şi începu să culeagă cu răbdare fasciculele cărţii împrăştiate peste tot apoi ghemotoacele de hârtie mototolită. Parcă se mişca în reluare, cu încetinitorul şi parcă se vedea de undeva din afară, cu gesturile lui de automat cu tot. Încă un pas, încă o hârtie. Încă un pas, încă un fascicul. În mâna stângă bucăţi de Shakespeare din colecţia BPT, în mâna dreaptă tentative de poezii scuipate pe hârtie dictando. Cu pastă albastră. Chiar, unde-o fi caietul? Dar pixul?
Aruncă la gunoi visele mototolite, de care nu mai avea nevoie, îndesă în buzunarul de la spate al pantalonilor cartea asezată în neorânduială. Titania ajunse astfel să se încurce uluită şi cu Bertram şi cu ducele Florenţei, mai ceva ca în romanele siropoase, sub privirile îngrozite ale unui Puck uitat cu sticluţa cu elixir în mână şi îndoit serios că totul e bine când se termină cu bine.
Se întoarse la “locul faptei”. Spre uşurarea lui, caietul studenţesc dictando era încă acolo şi, după două minute de căutări în patru labe, găsi şi pixul de duzină, una dintre puţinele lui comori.
Învăţase să citească ora în poziţia soarelui şi în felul în care propria umbră alegea să i se tolănească la picioare. Era deja 4 după amiază şi îşi aduse aminte brusc că avea ceva important de făcut. Era joi, prin urmare la 5 trebuia să fie la abator. O luă la fugă pe aleea cu plopi înspre Arcul de Triumf, cu inima în gât. Abia mai târziu, când îşi trăgea sufletul pe treptele autobuzului, sub privirile a doi pensionari, care îşi pipăiau din reflex buzunarele, îşi dădu seama ce uitase.
Nasturii.
***
