Marie

Marie s-a născut ieri, 15 august la ora 15 şi 15 minute. E fetiţa unor colegi de birou care s-au casatorit anul trecut. Şi este cel mai mic copilaş pe care l-am văzut vreodată, azi, la ora 4 după amiază, când tocmai se pregătea să împlinească 25 de ore în lumea asta mare şi stranie, unde toata lumea ranjeşte sau se strâmbă la ea şi unde lumina e asa de puternică încât nu poate să stea decât cu jumate de ochişor deschis şi nici asta pentru mult timp.

Probabil am să plictisesc pe multă lume cu încă o descriere a unui bebe numai bun de mâncat de dulce ce e. Parcă aş fi o babă nebună, rămasă fată bătrână, care se extaziază în faţa unor mânuţe sau tălpiţe sub doi ani. Dar nu mă pot abţine. Pentru că miracolele există şi numai la câţiva paşi de noi. Şi pentru că lumea e frumoasă, atât de frumoasă, când o vezi zugrăvită pe feţele unor părinţi nou-născuţi atunci când privesc trasaturile uşor mototolite ale unui bebeluş bătrân de când lumea.

Marie e roşie toată şi cuminţea. A sosit cu… barza, adică o asistentă lungă şi puţin cocoşată purtând în braţe două pacheţele de carne şi scutecele, fiecare cu adresa unei alte mămici pe banderola de la încheietură. Şi a sosit cu o digestie sănătoasă, care reclama pe loc pampers proaspăt şi o mică băiţă telegrafică la chiuveta din rezerva mămicii brodată pe burtică precum etamina. Băiţă asistată cu ochi fascinaţi de un tatic care nu îndrăzneşte încă să o atingă prea mult pe dulcineea în vârstă de o zi. Şi băiţă care se soldează cu un oaaaaaaaaa supărăcios şi nervos, cu pumnişorii strânşi în aerul încă atât de nefamiliar!

Întinsă pe pătucul spitalicesc, care seamănă mai mult cu un cuibuşor, Marie se calmează şi se arată în toată splendoarea ei de minune mică. E tot roşie şi cu pielicica uscată, mami nu a mai avut prea mult lichid amniotic pentru ca ne-am decis să creştem repede şi hotărât, de ne-am şi născut un picuţ înainte de termen, că nu mai aveam răbdare să vedem cu ce se mănâncă lumea e dincolo de burtică. Uite o pălmuţă, o vezi? Hei, tu, nenea ăla înalt şi slab şi cu halat verde, nu, nu Tata ăla, slăbătura aia din colţ… uite pălmuţa! Îţi place? Ce te holbezi de parcă nu ai mai văzut palmă în viaţa ta? Uite, am şi unghiuţe, când cresc aş vrea să fie ca ale lu tanti aia cu sâni cu lapte şi care tremură când mă ia în braţe şi care m-a purtat pe dinăuntru! Tanti aia e super simpatică! Uite-o colo! Şi e frumoasă! Şi uite ce unghii are!

Slăbătura din colţ nu îşi mai poate lua ochii de la degeţele. Şi nici degetul lui, mare şi butucănos, nu l-ar pune pe bebe de teamă să nu îl rănească. Uite… cauşul palmei de bebe ar putea doar să adăpostească o picătură de apă. Şi degeţelele de la mână, Doamne, poate exista pe lume ceva mai fragil? Şi cu amprentele acelea atât de mici şi cu vinişoarele de sânge care se văd pe podul palmei chiar dacă e încă roşioară… Şi pe urmă, mai sunt talpiţele. Şi dezlegarea unei noi enigme. Mai fragile decât degeţelele de la mâini sunt cele de la picioare.

Mai ales când bat aerul mai mai să îl facă terci. Pentru că un căpşor cu un ciuf rebel şi raruţ cam refuză prima deschizătură a îmbrăcăminţii tip pull-over de tras pe cap. Cu tot cu OAAAAAAAAAAAAA nervos din nou, în timp ce tremurăm de nervi şi supărare, cu o guriţă deschisă triunghi către chestia aia uşor parfumată care se cheamă aer. Mmm, e cam bun, mai ales cand e atât de mult şi cu zgomot. Şi chestia asta e cam mare, şi aia dintre picioare la fel, înot în ambele. Şi OAAAAAAAAAAA, daca fac aşa şi mai şi tremur un pic, iaaaaaaaaaa, ce se întâmplă? Ia uite, m-au pus în ceva moale şi mai şi miroase a lapte din ala buuuun, cred că e undeva pe aproape… Astea or fi mâini? Şi ăsta al meu o fi nas? Oare le-a zis cineva că de aia am bumbul ăsta asa mic în mijlocul feţei ca să respir pe la extremităţi când mă transform în pompiţă?

E timpul ca Barza să zică: zât acasă, voi ăştia care nu aţi contribuit cu nimic la miracolul ăsta. Marie vrea să pape. Şi n-aveţi dreptul să vedeţi cum. Mami e şi ea pudică. Şi ne e un somniiiic…

…Probabil că lumea m-a crezut nebun că am zâmbit tot drumul înapoi, către galere. Dar puiul meu ştie că… se apropie şi timpul nostru. Şi abia aşteaptă şi ea.