Am tot spus ca o sa reiau scrisul pe blog si am tot amanat, din cauza oboselii, din cauza blocajului mental, din cauza a o mie de motive mai mult sau mai putin inchipuite, sau pretexte, sau cum sa le mai spun.
Nu e o perioada stralucita. Parca iar s-au apucat toate sa mearga de-a-n doaselea. Sunt satul de viata asta pe care o duc si sunt perfect constient de faptul ca numai eu sunt vinovat, pentru ca nu schimb nimic. Nu stiu ce astept sau mai bine zis pe cine astept sa imi rezolve problemele. Si macar daca as fi singurul in situatia asta, ca sa am macar satisfactia ca sunt un unicat.
Azi iar am lucrat si cand am zis ca nu mai pot am primit un vraf de lucrari acasa, sa fie gata pana maine dimineata la ora 7. Dupa care o sa urmeze seria a doua la serviciu de pe la 10. Sunt considerat probabil o masina care altceva in afara de scarbosenia aia de serviciu nu mai are pe lumea asta. Parca as fi dator sa fac numai asta toata viata mea, secunda cu secunda.E weekendul meu, e dreptul meu sa ma odihnesc, e timpul meu liber. Dar se pare ca nu am dreptul la asa ceva, totusi. Si pentru ce? Sa culeaga altii beneficiile?
N-am familie, inca. Pr obabil din cauza asta nu am nici dreptul de la timp liber. Probabil de asta nu am nici dreptul la o viata in afara sclaviei asteia nenorocite. Si probabil ca nu numai asta e motivul. E ceva in neregula cu mine. Probabil ca scrie pe fata mea ca sunt tampit si ca inghit orice.
Si dupa toate cele, vroiam sa ma relaxez si eu acasa… sa stau de vorba, sa rad, sa alint… Dar se pare ca nici asta nu e posibil. Un car de nervi, decizia de a nu ne calma niciodata, negativism si o usa trantita in nas. Ma intreb uneori de ce deschid gura… De vreme ce nu imi iese niciodata nimic din ceea ce imi doresc sa fac sau sa ofer.
Omul care ar trebui sa traiasca pe o insula pustie… Adica eu.
